Mirela Vaida a sărbătorit Crăciunul cu o lună mai devreme! Ce s-a întâmplat?
Până să vină pe lume cel de-al treilea copil, Carla și Vladimir, ii ocupa Mirelei tot timpul. După programul de grădinița, cei doi micuți au activități comune, astfel încât sa poată petrece mai mult timp împreuna.
Zilele trecute, înainte de a merge la orele de inot, Carla și Vladimir și-au insotit mama intr-un supermarket pentru câteva cumpărături. Nu mare i-a fost surpriza Mirelei când cei doi copilași au început sa umple coșul cu bunătăți de Craciun!
Mirela Vaida a sărbătorit Crăciunul cu o lună mai devreme!
“M-am dus sa-i iau de la gradinita pe la ora 16, in graba mare, pentru ca de la ora 17Carla avea cursuri de inot la o piscina din apropiere. Evident ca am plecat mai devreme, ca sa avem timp sa ii schimb, sa gasesc lejer un loc de parcare, sa ne tragem sufletul.. in sfarsit!
Am ajuns mai devreme cu vreo juma’ de ora si pentru ca in apropiere e un hypermarket, zic hai sa-i iau repede si sa cumpar un kil de clementine si niste lapte!! Atat!!”, povestește vedeta in cel mai recent articol pe blogul sau, Mirelavaida.ro.